Persoanele inscrise vor incepe pregatirea practica numai daca vor face dovada ca au fost declarati apt din punct de vedere medical si psihologic de catre cabinetele medicale autorizate, precum si sa faca dovada absolvirii cel putin a cursurilor primare.
Persoana care a fost condamnata prin hotrare judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau de omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, tilharie, ultraj sau furtul unui autovehicul poate fi admisa la examenul pentru obtinerea permisului de conducere sau a brevetuli de conducator in urmatoarele conditii:
* daca au trecut 6 lun de la data executarii pedepsei in regim de privare a libertatii sau a trecut un an de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
* a intervenit amnistia sau reabilitarea.
Persoana care solicită examinarea pentru a obţine permisul de conducere trebuie să îndeplinească – la data verificării dosarului de examinare, respectiv la data susţinerii probelor – următoarele condiţii:
a) Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de:
- 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM, A1 şi B1;
- 18 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
- 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A;
- 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 si D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A;
- 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv.
b) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;
c) să facă dovada pregătirii teoretice şi practice, realizată prin cursuri organizate de unităţi autorizate pentru categoriile sau subcategoriile pentru care solicită examinarea;
d) să facă dovada că domiciliază sau că are reşedinţa pe raza de competentă a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare unde solicită să fie examinată.
Conţinutul dosarului de examen |
Dosarul de examen trebuie să conţină următoarele documente: a) cerere tip; |
Redobândirea permisului de conducere anulat |
Dosarul de examen în vederea redobândirii permisului de conducere trebuie să cuprindă următoarele documente: a) cerere tip; |